11220458_848076311944470_1774327494379436488_n

Asociaţia BAFi s-a alăturat obiectivului Plantăm fapte bune în România de a fi primii români care vor planta 1.000.000 de copăcei simultan!

Pe 24 octombrie  desfășurăm cea mai mare acțiune de împădurire din țara noastră: 30 de județe vor planta simultan 1.000.000 de copăcei pe terenuri cu probleme din afara localităților (terenuri agricole degradate, cu risc de alunecare, supuse fenomenului deșertificării) sau pe terenuri din interiorul orașelor unde este necesară prezența a cel puțin unui arbore. Ulterior, copacii vor fi îngrijiți, până ce se atinge maturitatea plantației sau a copacului plantat individual.

Acest demers este inițiat de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept Partener Instituțional Principal Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care prin intermediul R.N.P. – ROMSILVA va furniza gratuit puieții și seosmart asistența de specialitate pe plantațiile pe care voluntarii se vor implica.

Asociația BaFi este responsabilul pentru acțiunea de plantare în județul Suceava.

Despre „Plantăm fapte bune în România”

Suntem iniţiativa naţională de împădurire bazată pe voluntariat, lansată în 2011. Realizările „Plantăm fapte bune în România” în cei 5 ani de activitate sunt: 12.528 voluntari au plantat și îngrijit 258.200 copăcei pe un total de 65,5 hectare de terenuri publice neproductive din 10 județe ale țării. De asemenea, a fost lansată Harta tăierilor de păduri – aplicația online și pentru android prin care oricine poate raporta o tăiere de pădure din țară – demersul a fost sprijinit de Ambasada SUA în România și Ambasada Marii Britanii la la București. În 2013 inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordatșase distincții din partea comunității. Rapoartele anuale pot fi studiate aici.

Despre Asociația BAFi

 ”Gând la gând” și ”inimă lângă inimă” s-au reunit în numele Bucuriei de a fi pentru a oferi ceva înapoi comunității care ne-a format.

Scopul nostru comun este înlăturarea falsei impresii de neajuns prin evidențierea naturii abundente a mediului înconjurător și a frumuseții oamenilor de lângă noi.

Am pornit la drum din dorința de a face lucruri pentru comunitatea noastră, de a oferi iubire și atenție, de a îmbunătăți și de a oferi soluții durabile necesităților identificate.

 

Asociația BAFI își propune reabilitarea spațiului verde, amenajarea spațiilor publice prin mijloace creative, susținerea micilor meșteșugari,promovarea tradițiilor autohtone, promovarea obiectivelor turistice șicreșterea circulației turistice în România, concursuri, expoziții, târguri,tabere pe diverse teme (ex. conectarea cu natura, sănătate,împăduriri, ecologizări, etc), stimularea practicării meșteșugurilor artistice tradiționale ca mijloc de înflorire spirituală, promovarea artiștilor și dezvoltarea ideilor creative.

Acum căutăm colegi în organizare. Colegi cu care să promovăm proiectul pe facebook, în presa locală, pe website-uri sau portaluri locale, către organizații și chiar primării locale care să pună la dispoziție terenuri pe care să se planteze.

Pașii de organizare în județ sunt descriși aici:http://plantamfaptebune.ro/implica-te/actiuni-de-impadurire/

Dacă vrei și poți să se implici în împădurirea țării, trimite-ne CV-ul și o scurtă motivație la adresa de mail asociatia@bafi.ro.Sperăm să te avem alături de noi în echipă!

 

 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*