images

Asociația Bafi lansează o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei imprimante profesionale.

Pentru cei ce nu ne cunosc, Asociația Bafi este o asociație nou înființată în Rădăuți. Avem un scop simplu dar sincer: vrem să repunem zâmbetul pe fața semenilor noștri.
Fuga după dezvoltarea personală ne face să pierdem din vedere clipa prezentă, singurul moment în care putem simți bucuria de a fi.
An după an, campanie electorală după campanie electorală, ne învârtim în jurul aceleași discuții fără efect: a cui e vina?, „nu-i la mine-i la vecinu”! Un lucru e sigur; dacă vrem să ne fie bine trebuie să ne asumăm răspunderea.
Zis și făcut; am început cu implicarea în campanii de ecologizare, de educare despre mediu, am creat un festival al bucuriei în care să arătăm oamenilor din jur cum vedem noi posibilă viața, am prezentat o viață în comuniune cu natura și în înfrățire cu aproapele, apoi am continuat să implementăm alternative de trai modern. Am creat ateliere de creație si am promovat abilitățile practice, am cercetat și experimentat surse de energie alternativă și continuăm să aducem frumosul în mijlocul nostru.
Încercăm să arătăm copiilor că trăiesc între oameni cărora le pasă de aproapele său și am organizat campanii de colectare donații pentru familii cu probleme.
Poveste continuă fiindcă noi abia am început. O nouă lume e posibilă iar asta o știm cu toții, o simțim în sufletul nostru atunci când ne uităm în jur și vedem oamenii învârtindu-se în jurul problemelor reale de parcă sunt orbiți de colacul ce atârnă în vârf de coadă.
Ne dorim din tot sufletul să ajungem cu mesajele noastre cât mai departe, dovadă stă Turul României de 3000 km pe bicicletă. În toate acțiunile noastre dăm mesajul prin viu grai fiindcă e sincer și putem privi lumea în ochi dar ce-i tipărit, tipărit rămâne. Pentru ca mesajul să ajungă mai departe spre oamenii cu care interacționăm, folosim materiale informaționale tipărite iar costul ridicat al acestora ne face de cele mai multe ori să ne limităm acțiunile.
Avem nevoie de o imprimantă profesională pentru ca acțiunile noastre să aibă un impact mai mare. Veți găsi în prezentarea video precum și site-ul nostru, www.bafi.ro, o parte din materialele informaționale distribuite de noi. Cu toate că am beneficiat de susținere din partea tipografiilor din zonă, de la începutul acțiunilor noastre am cheltuit mii de euro pentru a imprima aceste materiale.
Împreună suntem puternici și putem achiziționa cu ușurință o imprimantă profesională.
Am creat această campanie de strângere de fonduri pe o platformă sigură și eficientă.
Susțineți această cauză, faceți o donație și vă vom onora gestul în primul rând prin promisiunea de a continua povestea dar și prin cadouri „perks” după cum le veți vedea pe site.
https://www.indiegogo.com/projects/imprinting-dreams/x/9393591

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*