Fulgi de nea pentru diaspora

Cu toții știm că oricât de mare ar fi distanța, copiii nu-și uită părinții, frații rămân frați și gândul la întoarcerea acasă în sânul familiei este adevărata motivație pentru a putea munci într-o țară străină. Lipsa banilor ne-a făcut să plecăm de acasă, lăsând în urmă cele mai importante valori apropiate de inima noastră, familia și colțul de rai în care trăiam, ca acum să ne întoarcem acasă și să găsim raiul jefuit și familia amărâtă.

Avem nevoie de un țel comun, care implică asumarea responsabilității față de mediul înconjurător – de care suntem influențați și asupra căruia putem face intervenții benefice. Credem cu tărie că este momentul acțiunii, să ne amintim că, în esență, suntem toți oameni.

Am ajuns la concluzia că dacă vrem cu adevărat să schimbăm lucrurile trebuie să o facem cu mâna noastră. Am ajuns în punctul în care realizăm că orașul în care trăim e și casa noastră, că oamenii din jurul nostru sunt familia noastră extinsă iar bunăstarea lor este și bunăstarea noastră.

Prin proiecte de transformare a mediului urban, prin amenajarea și promovarea zonelor de recreere și reculegere, de promovare a soluțiilor sustenabile la provocările momentului până la proiecte de informare și educare a populației în vederea deschiderii unui dialog coerent între ei și autorități, facem primii pași spre o lume ce trăiește în comuniune cu natura, în iubire.

Intenția este de a construi împreună o comunitate pentru oameni, o societate care sărbătorește viața și joaca, o comunitate activă, unită prin educație sănătoasă și iubire față de natură.

În perioada 14 noiembrie – 25 decembrie 2014 o delegație a Asociației BAFI se află în Londra, pentru a se conecta cu românii din diaspora. Pentru că și noi avem frați și surori, mame și prieteni peste hotare – pentru că înțelegem ce se întâmplă în sufletele voastre. Mesagerul Bucuriei de a fi este chiar unul dintre cei care a investit câțiva ani în Marea Britanie, prin propria-i poveste s-a născut acest demeres către disaporă. Asociația BAfi știe că în spatele acestui cuvânt – disapora – se află peste 3 milioane de povești unice. Vom face tot ce ne stă în putință să dăm mâna cu toți.


Vă mulțumim că sunteți acolo! Pentru a intra în legătura cu fratele nostru Silviu Cotiușcă, vă rugăm să ne scrieți la adresa de email  asociatia@bafi.ro sau telefonic  +44 7586 140 784, numărul de Londra al lui Silviu.

Pliant cu Intențiile Bafi (exterior)

Pliant cu Intențiile Bafi (exterior)

Pliant cu Intențiile Bafi (interior)

Pliant cu Intențiile Bafi (interior)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*