IMG_9296

Alergarea și fuga ar fi sinonime, dacă ar fi să ne luăm după DEX, dar uneori mai greșește și DEX-ul. Trăim în țara în care sportul național este fuga de răspundere, fuga de responsabilitate sau poate era. Se schimbă totul în jurul nostru cu repeziciune, vedem zi de zi oameni trezindu-se la luciditate și schimbând obiceiurile nocive din viața lor cu obiceiuri sănătoase, intervenind în situații sociale nefavorabile și făcând o diferență – întâlnim zi de zi oameni care se trezesc la responsabilitate. Alergarea este un mijloc prin care îți întreții corpul sănătos, un obicei ușor prin care mintea devine mai clară, alergarea este un sport și o pasiune pentru unii dintre noi.

13006514_10206681424209834_8603876118314050859_n13015238_10206681424249835_5338218004210034092_nIMG_9277

Am redescoperit alergarea recent, la câțiva ani după ce am redescoperit bicicleta și bucuria de a pedala. Mi-am reamintit și de copilăria în care alergam prin pădure sau pe dealuri și simțeam că sunt una cu elementele naturii; mi-am reamintit și profesorul de sport, care în școala generală încerca să ne trezească în conștiință nevoia de mișcare a corpului. Aceste corpuri pe care le purtăm sunt construite pentru mișcare, sunt destinate să fie expuse soarelui și elementelor naturii – fără îndoială nu au fost programate să stea 8 – 10 – 12 ore pe scaun.

 

La Cluj Maraton 2016 am participat pentru prima dată la o competiție de acest gen, la invitația prietenului BAFi, Alex Ciobîcă, m-am alăturat echipei The Millenials (Milenarii) și am alergat la proba de ștafetă; împreună cu Alex Ciobîcă, Adrian și Steliana Martin am alergat pentru Asociația BAFi. Competitivitatea a fost destul de scăzută, fiecare concura cu sine în a obține un anumit timp sau ritm de alergare. Prea puțin contează că ne-am clasat pe locul 18 din 69 de echipe de ștafetă mixte. Am avut un timp total de 3 ore, 50 de minute și 20 de secunde pentru o distanță de 42 de km. Experiența în sine contează cel mai mult; am alergat cu bucurie și mai ales în orașul atât de mult iubit – Cluj Napoca.

https://www.strava.com/activities/540929830

Urkunde_3108

Alergarea începe cu un singur pas, fără echipament specializat sau pregătire – alergarea începe cu tine. Ulterior îți vei înțelege limitele și vei putea să evaluezi ce echipament ai nevoie, vei întâlni alergători cu grade diferite de experiență care vor împărtăși cu tine și îți vor răspunde la curiozități. Pentru rădăuțeni există clubul RuNNăuți, un club spontan, un club cu oameni entuziasmați de alergare – o mână de oameni care susțin și practică alergarea în toate felurile. Poți urmări pe Strava.com sau pe Grupul de Facebook.


           Aleargă! Alergarea începe cu un singur pas și poate sfârși cu o viață lungă, sănătoasă și plină de bucurie.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*