Odată cu venirea primăverii, pe lângă flori, pomi și întreaga natură „înfloresc” și acțiunile de împădurire. Și pentru că nu putem sta deoparte când ne întâlnim cu astfel de inițiative, ne-am alăturat și anul acesta la evenimentul „Hai la înverzit” organizat de Asociația Ghizilor din Bucovina, eveniment care a avut loc pe 8 aprilie și care a ajuns la cea de-a VII-a ediție. Oameni de diferite vârste, diferite naționalități și cu diferite funcții, dar cu interese comune, s-au adunat pe dealul Șandrului din Câmpulung Moldovenesc pentru a-l readuce la viață.
Frigul, ora matinală la care a trebuit să ne trezim într-o zi de sâmbătă și lipsa asigurării transportului înapoi acasă nu ne-au împiedicat pe noi, cei 11 voluntari care am plecat din Rădăuți, să luăm parte la această acțiune. Astfel, odată ajunși la locul faptei, după ce edit my essay ne-a încălzit cu niște exerciții de energizare și stretching, ne-am https://make-essay.net/custom-writing-service essaysbuy aprovizionat cu puieți și hârlețe și-am încălecat dealul. Surpriza am avut-o luând parte la ultima suflare a iernii, când în toiul acțiunii a început să ningă. Ne-am entuziasmat, ne-am bucurat un pic de fulgi și am continuat. În aproximativ 3 ore, cei 250 de voluntari strânși laolaltă au plantat 4500 de puieți de molid și larice. Mulțumiți de rezultat, ne-am adunat cu toții la poalele muntelui unde ne-am spus povești și am mâncat gogoși. Am întâlnit oameni vechi, am cunoscut oameni noi, am împărtășit experiențe și idei, pasiuni și planuri de colaborare.
Cu zâmbetele pe chip și entuziasmul în buzunar, 8 dintre noi s-au întors spre casă (mulțumim Alex Găină pentru transport și pentru merele și covrigii care ne-au mai făcut să uităm de frig). Și-am rămas 3. Ce-am făcut? Ne-am alăturat prietenilor de la Clubul Eco-Montan Bucovina Rădăuți și BucovinaAdventure și ne-am deplasat la Dorna-Arini, unde o cabană caldă și primitoare ne-a ascultat poveștile și râsetele până-n zori. A doua zi, cu spiritul de aventură activat, am avut bucuria să facem rafting pe râul Bistrița, experiență de care am avut parte atunci pentru prima dată. Foarte multe cuvinte nu sunt de spus – e, cu siguranță, o experiență pe care trebuie să o adaugi la portofoliu – dar poți să vezi în pozele de mai jos ce-a presupus asta (dacă nu știi deja) și cum s-a reflectat pe fețele noastre. Concluzia: mai vreeeeem!
Noi am avut un weekend plin – de natură, de oameni, de aventură, de povești și de frumos. Ne place să vedem tot mai mulți oameni implicați, cu spirit civic și cu drag de viață! Așa că le mulțumim tuturor pentru că împreună facem lucruri! Mulțumim pentru transport Hij Costel și SC Transport Auto Rădăuți SRL!
Și apropo, luna aprilie e plină de activități la BAFi! Începem prin a-ți spune că astăzi, la ora 12:00 la Casa de Cultură din Rădăuți, timp de o oră vei putea lua parte la teatru de pantomimă și la niște jocuri pentru copii mari și mici. Evenimentul îl găsești aici. Și mai mult nu-ți spunem încă, urmărește-ne pagina de facebook și vei afla de acolo ce „șotii” mai punem la cale.