În ultimele două luni din anul 2017 am legalizat acordul de parteneriat cu Școala Generală ”Bogdan Vodă” Rădăuți și am sărbătorit prin trei ateliere de creație de iarnă și o campanie de sortare și distribuire donații.
Am găsit la Școala Generală nr.5 o psiholoagă tânără și deschisă, dornică să lucreze cu cât mai mulți copii și interesată să-i implice în activități de voluntariat. Bucuria noastră! Am acceptat rapid propunerea Rominei Bondor și am stabilit un plan de acțiune: urma să desfășurăm ateliere de creație cu scopul de a crea decorațiuni pentru brad și chiar un brad din materiale reciclabile, pentru a-l oferi unor persoane în nevoie.Copiilor le-au fost prezentate opțiunile fie de a lua acasă decorațiunile/felicitările concepute, fie de a le dona în scopul sus menționat. Mare ne-a fost bucuria să descoperim că majoritatea copiilor au ales să doneze ceea ce au lucrat.
Am cunoscut aproximativ 30 de prichindei din clasele V-VII pe parcursul a 5 săptămâni. Le-am povestit buy psychology essays online despre BAFi, direcțiile mari ale asociației, despre motivația de a face voluntariat și ne-am bucurat să descoperim în conversație că majoritatea făcuseră voluntariat, încă de la vârsta lor fragedă, doar că nu știau că s-ar numi așa.
Primul proiect a fost improvizat pe loc : le-am propus să facem felicitări pe care să le dăruim împreună cu hăinuțele care deja erau la BAFi, oamenilor în nevoie. Au fost foarte încântați.
A doua oară când ne-am întâlnit am vorbit despre reciclare și despre reciclare creativă. Despre faptul că sunt foarte multe ”deșeuri” care pot fi transformate în obiecte de uz și altfel o mai scutim pe Mama Pământ de supra poluare.Împreună am făcut fulgi din role de hârtie igienică. Mare bucurie pe chipurile lor și de această dată. Puteți vedea în fotografii ce a ieșit.
Apoi i-am invitat pe ei la noi acasă. Într-o vineri, elevii de clasa a VII-a însoțiți de psiholoaga școlii, Romina Bondor, ne-au vizitat acasă la BAFi. Le-a prezentat spațiul și i-am invitat în vară la ateliere și voluntariat la noi.Rapid, ne-am organizat ca în armată și am început o acțiune de sortare hâinuțe fulger pe 5 categorii: copii, fete 12-14-18 ani, băieți 12-14-18 ani, adulți femei, adulți bărbați. Încredibil de rapid ne-am mișcat cu toții, precum albine dintr-un strup. În maxim 2 ore lucrurile erau frumos împachetate și etichetate în cutii. Peste o săptămână le-am și livrat împreună la Casa de tip familiar. Misiune îndeplinită!
Mulțumim pe această cale doamnei Carmen Popa și familiei pentru hăinuțe, Valeriei Grigoraș, Ginei Agape și tuturor celor care au contribuit <3
Mai aveam de finalizat totuși proiectul bradului, care a fost preluat de Alin Tudosă și Cristian Corduban de la BAFi. Ei au construit un brad BAFi style, înalt de 1m 50 și chipeș din cale afară.
A urmat un ultim atelier pe 2017 cu prichindeii de la Generală 5. Aceștia au fost foarte harnici și au reușit să facă două ateliere într-o singură oră deci, două feluri diferite de decorațiuni: conuri colorate și cadouri surpriză.
Mulțumiri Rominei pentru invitație și tuturor copiilor pentru atenție, deschidere și implicare. Vă dorim vacantă frumoasă și bucuroasă! În 2018 ne întâlnim la activități noi <3