Am trecut la nivelul următor. Ne-am hotărât să facem un proiect și cu cei mai mari de la Așezământul de copii Sf. Ierarh Leontie, astfel că astăzi am făcut cunoștință cu cei care au trecut prin copilărie și se îndreaptă cu pași repezi spre adolescență, copii de 14 și 15 ani. Despre ce vor fi întâlnirile noastre? Despre dezvoltare personală, despre om și suflet, în general. Vom încerca să înțelegem împreună câte ceva despre emoții, despre cum să ajungem acolo unde ne dorim, despre cum să depășim obstacolele și alte teme, toate acestea animate de jocuri, filmulețe și povești într-un cadru deschis și armonios.

După prezentările de rigoare, am oferit adolescenților câte două bilețele de culori diferite – unul pe care să scrie așteptările fiecăruia de la noi și unul pe care să scrie fricile sale în legătură cu modul cum vor decurge întâlnirile noastre. Bilețelele au fost anonime, astfel încât fiecare să se exprime fără frica de a fi judecat. În continuare, ne-am jucat un joc pentru a le spori atenția la care aceștia au fost foarte receptivi, moment ce-l poți viziona în acest link. Cu atenția dată la maxim, am vizionat primul filmuleț din seria autocunoașterii, filmuleț ce face parte din seria Ted Talks – How do you define yourself?. I-am admirat pe toți cum au primit mesajul filmulețului și mare ne-a fost bucuria să vedem că au înțeles esența și nu l-au vizionat cu superficialitate, doar ca să mai treacă timpul. Am făcut un schimb de idei referitor la ceea ce tocmai am vizionat și-am văzut implicare din partea lor și dorință de a se cunoaște, de a se explora și de a descoperi lucrurile de care sunt capabili pentru a face o viață frumoasă pentru ei și pentru cei din jurul lor.

Am împărțit câte un chestionar de autocunoaștere fiecăruia dintre ei din care să descoperim mai multe lucruri despre ei, dar mai ales să descopere ei despre ei înșiși. După cum am descoperit ulterior, chestionarul era puțin cam complex pentru vârsta lor, ca drept dovadă majoritatea s-au blocat la unele întrebări, iar frica de a nu fi judecați, frica de a nu greși, frica de a nu se face de râs au fost alți factori ce au contribuit la completarea destul de vagă și robotică a chestionarelor. Noi am înțeles și ne-am asumat mica eroare de percepție, iar începând cu următoarea întâlnire lucrurile vor decurge cu pași mai mărunți și mai preciși.

Timpul a trecut în zbor, iar la finalul întâlnirii, am împărțit din nou bilețele, tot anonime, din care am vrut să aflăm feedback-ul lor în legătură cu întâlnirea noastră – ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut – și i-am rugat să propună fiecare câte o temă, două, trei pentru următoarea întâlnire. Chiar înainte de plecare, am strigat în cor PROMIT atunci când am căzut cu toții de acord ca în cadrul întâlnirilor să nu ne judecăm, să nu râdem unii de alții, să ne respectăm, iar ceea ce descoperim acolo unii despre alții să rămână între noi. Jos pălăria în fața voastră, copii mari! În loc de rămas bun până data viitoare, le-am dat câte o mandală pe care s-o coloreze cu sufletul. Suntem tare curioase de rezultate!

Drept mulțumire pentru interesul acordat, am decis să facem întâlniri cu ei o dată la două săptămâni. Așa că începând de acum,activitățile se alternează – o săptămână cu cei mici, o săptămână cu cei mici – mari. Mulțumim din suflet, copii! Pentru receptivitate, pentru implicare, pentru dorința de a face bine și a evolua, pentru ceea ce sunteți! Ați fost minunați și până la revedere, vă păstrăm în gând! Iar tu, rămâi alături de noi să descoperi sufletele inocente ale celor care nu au fost atât de norocoși ca tine și să vezi cât de multe au de oferit!