Paradisul verde, sămânța festivalului „Satul Bucuriei”, a fost primul festival în Rădăuți ce a prezentat o altă față a societății, o lume în comuniune cu natura ce se exprimă liber, conectată prin muzică, pictură, dans și meșteșug.O sărbătoare a culorilor, a bucuriei de a fi.
În colaborare cu Clubul Eco-montan Bucovina Rădăuți și cu Asociația UMANIA am organizat în perioada 30 august- 1 septembrie 2013 un moment de relaxare pentru rădăuțeni în parcul central din municipiul Rădăuți, județul Suceava.
Timp de 3 zile sute de rădăuțeni au participat la: ateliere de activităţi montane-tehnici de supravieţuire susținute de Clubul Eco-Montan Bucovina, ateliere cu și despre voluntari susținute de Asociația UMANIA, ateliere de capoiera angola susținute de Cercul Întreg, atelier de producție muzicală și DJ-ing, atelier de construcții naturale, ateliere de atenţie şi meditaţie, cercuri de percuţie, cercuri de pictură și activități pentru copii, expoziţii foto, am sărbătorit bucuria de a fi. Cu această ocazie s-a organizat un târg handmade, unde vizitatorii au făcut cunoștință cu artizani rădăuțeni și cu creaţiile lor manufacturate prezentate într-o expoziţie cu vânzare.
Am colectat sute de zâmbete și discuții, legături cu oameni fascinanți ceea ce ne-a dat forță și energie să transformăm această acțiune într-un festival anual al bucuriei în Rădăuți.