Asociația Bafi a fost invitată de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava la ”Noaptea Cercetătorilor” să susțină o conferință pe tema energii regenerabile implementate în construcții naturale. Prin simplitate am prezentat elemente de arhitectură, structură și eficiență energetică folosind drept inspirație geometria sacră și energiile subtile.
_____________________________________________________________________
În cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor, Asociația Bafi a asamblat o machetă din lemn a unui dom geodezic alături de machete mai mici din diverse materiale arătând atât concepte aleternative sustenabile de construcție cât și modalități practice de a învăța copii elemente de geometrie.
Termenul de geodezic își are rădăcina în geodezie (topografie), din grecescul geodaisia – însemnând “divizarea pământului”.
Domul geodezic este reprezentat de o jumătate de sferă geodezică. Ca implementare modernă a apărut după 1900 – însă principiile structurale și energetice se bazează pe cunoștințe antice și principii universale.
Avantaje
- economie la material de construcții:
-o utilizare cu până la 40 % mai puține materiale de construcții;
– nu are nevoie de fundații clasice; Domul poate fi montat pe fundații simple, din lemn, izolate termic, pe centuri sau radiere din beton sau poate fi montat pe piloni, deasupra;
- se poate construi în toate tipurile de climă, asigurând o eficienţă energetică de neegalat, datorită structurii continue;
- rezistența la factorii naturali externi: cutremure până la 8,5 grade pe scara Richter, vânt și uragan până la 320 km/h și încărcări de până la 20t pe punct de structură;
- forma sferică a unui dom prevede o circulaţie naturală și eficientă a aerului din interior;
- Este de 80 de ori mai eficientă energetic decât o casă normală la aceiași suprafață utilă
- Luminare naturală a casei
Asociația BAFI a participat activ cu două prezentări la conferințele desfășurate cu ocazia evenimentului: Energii regenerabile implementate în construcții naturale - despre beneficiile și proprietățile implementării structurii de tip ”dom geodeizc” în arhitectură, susținător vicepreședinte Bafi Alin Alexandru Tudosă și a doua prezentare, Bucuria de a fi - O călătorie unică în 3 minute care te poartă peste milioane de ani până în clipa prezentă, susținător președinte Bafi Silviu Cotiușcă.
Membrii Asociației Bafi au distribuit materiale informative (Iubim apa, Hrană vie. Reciclare,Dom geodezic – energie și structură ) și planșe cu proiecte de dom și construcții ecologice.
Macheta realizată de Asociația BaFI este din lemn, are o înălțime de 1,50 metri și un diametru al bazei de 3 metri.
Alături de acțiunea noastră au avut loc observații astronomice și ateliere de radioastronomie, aplicațiil de bio-ecologie, experimente de nanotehnologie, robotică și experimente de LeapMotion, aventură 3D prin Sistemul Solar, workshopuri de reciclare creativă, scrabble uriaș, jocuri și concursuri.
Mulțumim Ana și Alexandru Scheul pentru sprijin și încredere în vederea participării la acest eveniment.