2% pentru Rădăuți

Asociația BAFi a lansat campania de strângere de fonduri, bazată pe “Prevederea 2%” din Codul Fiscal.

Mulțumim tuturor celor alături de care am făcut în 2016 pași spre îmbunătățirea vieții în comunitatea în care trăim. Pășim în 2017 plini de entuziasm, cu intenții clare de a îmbunătăți viața în comunitatea în care trăim.

În 2016 ne îndreptăm atenția către proiecte de mediu, sănătate, culturale și sociale independent dar și în parteneriat cu alte asociații din țară și Europa.

Potrivit Codului Fiscal – Legea 571/2003, art. 57, alin. 4 (cu modificările şi completările ulterioare), orice salariat poate dispune statului să direcţioneze 2% din impozitul pe venitul anual, către organizaţii non-guvernamentale.
Direcţionând Asociației BAFi 2% din impozitul datorat statului, fiecare român va avea posibilitatea să urmărească direct unde sunt investiți banii săi și să contribuie la îmbunătățirea vieții prin proiectele planificate pentru implementare în 2017:

  • Oxigen în Obor
  • Învățământ non-formal la Asezământul de copii Sf. Ierarh Leontie Rădăuți
  • Acțiuni de ecologizare
  • Plantăm fapte bune în Suceava
  • Bucuria de a face
  • Copiii vor pădure pentru fragi și mure
  • Turul Bucuriei
  • Masa Critică Rădăuți
  • Satul Bucuriei

Prin această campanie, se creează un mecanism simplu prin care TU poți decide cum sunt cheltuiţi 2% din impozitul datorat pe venit.

Asociația BAFi are porțile deschise către colaborări cu asociații, persoane fizice juridice cât și cu instituții de stat pe proiecte ce sunt în aliniere cu statutul asociației.

Pentru a direcționa 2% din impozitul pe profit către proiectele Asociației BAFi aveți 3 opțiuni:

declaratia-230-2016-BAFi

  1. Trimiterea formularului prin email
    • Descarcă Formularul 230 din dreapta, instrucțiunile detaliate pot fi descărcate de aici.
    • Compleatează datele tale și semnează-l
    • Scanează-l și trimite-l pe adresa de email asociatia@bafi.ro

     

  2. Trimiterea formularului prin poștă pe adresa Asociației BAFi:
    • Descarcă Formularul 230 din dreapta
    • Compleatează datele tale și semnează-l
    • Expediază-l la adresa Str. Volovățului nr. 77 bl. 4, sc. C, et. 1, ap. 21, Rădăuți – 725400, Suceava

     

  3. Depunerea formularului la Administrația Financiară unde sunteți înregistrat.
    • Descarcă Formularul 230 din dreapta
    • Compleatează datele tale și semnează-l
    • Depune-l personal la Administrația Finanțelor Publice din orașul tău.

Dacă aveți întrebări puteți consulta lista de întrebări frecvente sau ne puteți contacta la numărul de telefon: 0755 403 224

* Termenul limită pentru completarea formularelor este 10 mai 2017.

Vă mulțumim pentru timpul acordat proiectelor noastre :)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*